Codul civil ne oferă vești bune la art. 1178, respectiv că, de principiu, un contract se încheie prin simplul acord de voință al părților, acord care, ne spune art. 1240 din același Cod, ar putea fi exprimat chiar și verbal sau printr-un comportament care nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a contracta (ex. executarea obligațiilor decurgând din contract).

În ceea ce privește contractul de împrumut, veștile încep să fie mai puțin bune chiar prin prisma Codului civil, în contextul în care, pentru încheierea sa valabilă, este necesară inclusiv remiterea bunului împrumutat (art. 2145 raportat la art. 1174 alin. (3) Cod civil). Așa fiind, și contractul de împrumut care are ca obiect o sumă de bani se va încheia valabil doar în momentul remiterii sumei respective (art. 2158 alin. (1) Cod civil), altfel fiind doar în prezența unei promisiuni de împrumut (art. 2145 Cod civil).

Atunci când ne uităm și în Codul de procedură civilă, situația se mai complică. Art. 309 alin. (2) Cod procedură civilă ne instituie regula potrivit căreia actele juridice cu o valoare mai mare de 250 lei nu pot fi dovedite cu martori. Mai mult, conform art. 329 teza finală Cod procedură civilă, în cazul acestor acte juridice, nu ar putea fi primite nici prezumțiile simple, lăsate la aprecierea judecătorului.

Prin urmare, dacă vrem să îl împrumutăm pe Irinel cu o sumă mai mare de 250 lei, ar fi bine să avem un înscris care să cuprindă înțelegerea dintre noi, înscris care ar trebui semnat de ambele părți (art. 272 Cod procedură civilă). Altfel, dacă Irinel refuză să ne restituie împrumutul și ne adresăm instanței pentru a ne realiza drepturile, este posibil să avem dificultăți de ordin probator.

Nu sunt dificultăți absolut insurmontabile. Poate că, în acest sens, am putea arăta că am fost în imposibilitate morală de a întocmi un înscris, având în vedere relația noastră îndelungată de prietenie cu Irinel și gradul de încredere reciprocă dintre noi (art. 309 alin. (4) pct. 1 Cod procedură civilă). Sau poate Irinel va fi mai puțin ostil în instanță decât atunci când s-a pus problema restituirii împrumutului și nu se va opune folosirii de către noi a probei cu martori (art. 309 alin. (4) pct. 4 Cod procedură civilă).

Ca întotdeauna însă, metoda prevenției este mai eficientă. Așa fiind, rămâne în continuare preferabil ca părțile să încheie totuși un înscris pe care să îl semneze.

Însă Codul de procedură civilă instituie o cerință suplimentară. Astfel, având în vedere că împrumutul este un contract prin care o parte să obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani – în exemplul de mai sus, Irinel trebuie să ne restituie împrumutul –, art. 275 alin. (1) Cod procedură civilă cere ca, în afară de semnătură, Irinel să scrie de mână formula „bun și aprobat pentru”, urmată de suma de bani datorată, trecută de acesta în litere. O variantă alternativă ar fi ca Irinel să scrie de mână tot contractul, dar nu am vrea să îi facem neapărat asta, având în vedere relația noastră îndelungată de prietenie și gradul de încredere reciprocă, despre care vorbeam mai sus.

Altfel, contractul nostru nu va avea valoarea probatorie tipică, a unui înscris sub semnătură privată, ci va putea fi considerat doar un început de dovadă scrisă (art. 276 Cod procedură civilă) și, în acest caz, va trebui chiar să suplimentăm probatoriul cu alte mijloace de probă, cum ar fi martori sau prezumții (art. 310 alin. (3) Cod procedură civilă).

Așa fiind, pentru fiecare Irinel pe care îl împrumutăm cu o sumă mai mare de 250 lei, varianta cea mai sigură, din perspectiva unui eventual litigiu având ca obiect restituirea împrumutului, este semnarea unui înscris de către ambele părți, urmată de o mențiune de mână, din partea lui Irinel, a formulei „bun și aprobat pentru”, cu indicarea în litere a sumei de bani.

Înarmați cu un astfel de contract, putem ulterior să ne prezentăm și în fața unui notar public, pentru ca acesta să confere dată certă înscrisului (art. 278 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă), caz în care contractul de împrumut devine titlu executoriu (art. 2165 raportat la art. 2157 alin. (1) Cod civil) și ne-am putea realiza drepturile direct în fața executorului judecătoresc (art. 632 alin. (1) Cod procedură civilă), fără a mai fi nevoie să sesizăm instanța de judecată cu o acțiune separată.