Pe măsură ce ritmul vieții economice crește, ajungem să încheiem din ce în ce mai multe contracte. Într-un asemenea context, apare în mod natural și problema reducerii costurilor presupuse de încheierea contractelor și, în acest sens, una dintre soluțiile cele mai răspândite la acest moment este existența unor contracte preformulate, în tot sau în parte.

Art. 1202 alin. (2) Cod civil definește clauzele nenegociate, incluse în contract de către una dintre părți spre a fi folosite în mod general și repetat la încheierea de contracte drept „clauze standard”. Or, unele dintre aceste clauze standard, extrem de răspândite la acest moment, sunt supuse unor formalități suplimentare pentru a putea produce efecte, formalități care sunt poate mai puțin cunoscute de către publicul larg.Astfel, potrivit art. 1203 Cod civil (cu denumirea marginală „Clauze neuzuale”), „[c]lauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi sau din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte” (subl. ns.).

Prin urmare, pentru ca acele clauze vizate de text să producă efecte, nu este suficient ca partea să semneze contractul la final (ca de obicei) sau să existe o clauză generală în contract în sensul că toate clauzele acestuia au fost înțelese și acceptate (sau alte formulări similare). Dimpotrivă, trebuie să existe o acceptare expresă a clauzelor neuzuale, de exemplu sub forma unei semnături în dreptul fiecărei asemenea clauze sau, mai simplu, sub forma unei clauze la final care să atragă în mod expres atenția asupra clauzelor neuzuale conținute în contract.

Deși textul art. 1203 Cod civil conține o enumerare limitativă a clauzelor neuzuale, acesta are o sferă de aplicare destul de largă.

Pe de o parte, textul nu este limitat la o anumită sferă de persoane. Altfel spus, el poate fi pe deplin aplicabil atât în raporturile profesionist[1] – consumator, cât și în raporturile profesionist – profesionist[2].

Pe de altă parte, unele dintre clauzele neuzuale enumerate sunt pasibile fie de o interpretare largă, fie de o răspândire foarte mare în practică. Din prima categorie, am putea menționa de exemplu clauzele de limitare a răspunderii[3] sau de decădere din drepturi a celeilalte părți (ex. decăderea din dreptul de a reclama o neexecutare contractuală în afara unui termen foarte scurt[4]). În cea de-a doua categorie, putem include cu ușurință clauze precum denunțarea unilaterală a contractului (art. 1276 Cod civil) sau stabilirea competenței instanțelor învestite cu soluționarea viitoarelor dispute dintre părți în funcție de sediul părții care a propus clauza (art. 126 Cod procedură civilă).

Având în vedere și sancțiunea puternică asociată nerespectării cerințelor art. 1203 Cod civil – lipsa de efecte a clauzelor -, rezultă că (ne)îndeplinirea formalităților de acceptare a clauzelor neuzuale prezintă o mare importanță, atât pentru consumatori, cât și pentru profesioniști.

[1] Pentru o definire a termenului de „profesionist”, a se vedea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

[2] În raporturile consumator – consumator, este poate mai dificilă de imaginat o folosire generală și repetată a clauzelor, în sensul art. 1202 alin. (2) Cod civil.

[3] Într-un sens restrâns, acele clauze care plafonează nivelul daunelor de plătit de către parte în caz de neexecutare a unei obligații contractuale; în sens larg, ar putea intra aici orice clauze prin care se suprimă din mecanismul remediilor contractuale pentru neexecutare (ex. se renunță la dreptul de a rezoluționa contractul), nefiind însă excluse, în funcție de interpret, și multe alte clauze (ex. reducerea termenului legal de prescripție, sub rezerva dispozițiilor art. 2515 alin. (5) Cod civil).

[4] Totuși cu respectarea limitelor de la art. 2546 Cod civil.